ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Alimentarea cu energie electrică în județele Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța

continuă să fie afectată din cauza condițiilor meteorologice – cod portocaliu de viscol, cu rafale ale vântului de 85-90 km/h și vizibilitate sub 50 m.


Senatorul PSD Nicușor Cionoiu, a acuzat de neglijentă firmele care asigură distribuția energiei electice.

Zeci de mii de oameni din întreg județul Călărași sunt prizonierii întunericului din cauza neglijenței nemiloase a SC ENEL.

La trei zile de la furia viscolului, Enel pare să își etaleze indiferența, lăsând comunitățile în frig și întuneric. Într-o cursă împotriva viscolului, nu putem să nu ne întrebăm de ce compania aruncă în umbră orice urmă de responsabilitate și nu dispune de personal suficient și de mijloacele tehnice necesare pentru a remedia situația.

Cu fiecare oră în care lumina lipsește, devine tot mai evident că Enel nu a făcut investițiile necesare pe care și le-a asumat pentru a asigura o rețea electrică rezistentă în fața capriciilor vremii. În mod șocant, profiturile uriașe ale companiei par a se îndrepta doar către conturile acesteia, în loc să fie reinvestite pentru a proteja și a servi abonații.

Disperați, oamenii se adresează primarilor. Chiar dacă primarii nu au atribuții în acest domeniu toate telefoanele localnicilor pleacă spre ei, întrucât la Departamentul Enel care ar trebui să preia sesizările fie nu răspunde nimeni, fie timpul de așteptare este uriaș. Echipele de intervenție ale administrațiilor locale sunt în teren și lucrează pentru îndepărtarea copacilor care au căzut pe cablurile electrice, dar nu substituie neputința colosului Enel. Primarii sunt aproape de oameni în aceste zile grele, în care natura a lovit cu o forță uriașă, dar nu pot soluționa criza energetică.


Alimentarea cu energie electică este întreruptă în 177 de localități, pentru circa 179.000 de clienți, în special în județele Constanța, Călărași și Tulcea. Un număr de 247 de linii de medie tensiune sunt afectate.


Este revoltător să vedem cum o companie gigant, cu resurse considerabile, nu poate să-și onoreze angajamentele față de comunitate, lăsând oamenii în frig, fără lumină și fără apă.

Enel trebuie să își asume responsabilitatea, să investească în infrastructura necesară și să trateze cu respect oamenii care au avut încredere și depind de serviciile acestei companii.” - a mai spus senatorul PSD Nicușor Cionoiu.


Sunt înregistrate un număr mare de apeluri simultane în call-center, ceea ce duce la o întârziere în preluarea individuală a acestora. Asigurăm clienții că echipele interven pentru remedierea avariilor de îndată ce condițiile meteorologice și starea drumurilor permit acest lucru.

Continuăm să colaborăm cu autoritățile centrale și locale pentru a identifica și repara defectele provocate de vreme, iar echipele vor rămâne pe teren până la reluarea alimentării pentru toți clienții afectați” , este precizat într-un comunicat de presă al Enel Dobrogea.

CLIENȚII ENEL, DIN CĂLĂRAȘI,
FĂRĂ CURENT ELECTRIC

26 noiembrie 2023