ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Marți, 5 decembrie a.c., Moș Nicolae a venit la copiii din municipiul Oltenița.

Membrii Organizației Municipale a Partidului Social Democrat Oltenița s-au transformat în Moș Nicolae pentru 16 copii.

Începând cu ora 16:30, sediul PSD Oltenița s-a transformat în lumea lui Moș Nicolae. Spiridușii moșului, cetățeni ai municipiului Oltenița, au pregătit cadouri pentru copiii cuminți, dar care nu au posibilitățile financiare necesare pentru a se bucura de această sărbătoare cum se cuvine.


Este o seară de sărbătoare. Este ajunul Moșului Nicolae. Este un eveniment care transmite multă emoție și aduce bucurie copiilor, părinților, dar și persoanelor care dăruiesc. Împreună cu colegii mei care, astăzi, s-au transformat în Moș Nicolae, ne-am hotărât să aducem bucurie în sufletul și pe chipurile copiilor”, a declarat Mihăiță Beștea, președintele Organizației Municipale a Partidului Social Democrat Oltenița și inițiatorul proiectului.


Alături de Mihăiță Beștea, a fost si Laura Olteanu, președinte OFSD Oltenița, și actualul viceprimar al municipiului Oltenița, Ion Pițuică.

Mihăiță Beștea, inițiatorul proiectului în municipiul Oltenița, a preluat ideea lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, aducând evenimentul “Moș Nicolae pentru copiii cuminți fără ghetuțe” în  sprijinul oltenițenilor.


MOȘ NICOLAE, ÎN VIZITĂ
LA SEDIUL PSD OLTENIȚA

06 decembrie 2023