ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

În sala de ședințe din cadrul Consiliului Județean Călărași s-a desfășurat o conferință

de presă, care a avut ca scop prezentarea unui rezumat a ceea ce a însemnat proiectul “Respiri Ușor”. În cadrul acestei conferințe, Bogdan Mihai, administratorul public al județului a vorbit și despre proiectul de sănatate pe care l-a implementat la nivelui județului Călărași.


Pot să vă spun despre proiectul de sănătate pe care l-am implementat la Călărași, acest proiect este despre  viață, nu este nimic mai important decât sănătatea dincolo de ceea ce rămâne în urma unei administrații, sănătatea este ireversibilă de aceea este vârful reușitei administrației locale și o dorință de a schimba tot ceea ce nu ne-a plăcut în sistemul de sănătate.

Am văzut ulterior că se schimbă destul de ușor, trebuie doar să incepi și să iți dorești, împreună cu președintele Iliuță, am pus cap la cap tot ce înseamnă proiectarea unui sistem eficient de sănătate prin dotări, echipamente, crearea unor facilități pentru specialiștii care au venit.

Dacă mergeți la  Spitalul Județean veți observa că este un șantier de trei-patru ani de zile, fiecare corp din clădire este beneficiarul unui prioiect pe fonduri europene de reabilitare și de creștere a eficienței în ceea ce înseamnă funcționarea unei unități sanitare. Lucrurile se văd cu ochiul liber,  dar este clar că noi ne pregătim pentru 2024, dar nu trebuie să ne oprim aici, în fiecare an trebuie să vii cu soluții la toate problemele care apar.

Este o preocupare constantă pe care o avem pentru a crește calitatea actului medical”, a punctat Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași.


PROIECTELE PENTRU SĂNĂTATE
VOR CONTINUA, ÎN JUD. CĂLĂRAȘI

01 februarie 2024