ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Prezent la conferința de presă de joi, organizată la sediul PSD Călărași,

primarul Marius Dulce a evidențiat, în mod concis, principalele sale obiective pentru acest an și perioadele viitoare.

Proiectele privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii stradale, eficiența energetică a unităților de învățământ, precum și construirea de locuințe sociale sunt doar câteva dintre obiectivele propuse pentru a fi atinse în viitorul apropiat.


Avem gânduri mari pentru Călărași, avem gânduri mari pentru călărășeni, avem proiecte, vreau să vă spun că până în 2026 avem de implementat în Călărași undeva la 72 de milioane de euro, trebuie să ne mobilizăm, nu este foarte usor, avem proiecte de la a reface eficiența energetică în școli, până la a construi locuințe.


Am transmis la București ce ne dorim în acest an, avem proiecte de infrastructură, mai avem proiecte pentru aproximativ 11 km de strazi, (…),  avem un teren de sport pentru care avem proiectarea finalizată (acesta va fi în zona H2O), trebuie doar ca CNI să dea ordin de începere.


Nu ne oprim aici pentru că prioritatea noastră sunt copiii, ne gândim la foarte multe proiecte în avantajul lor, avem așa cum știți creșa, o să începem și a doua creșă.


Vrem să facem locuri de joacă în continuare, vrem să modernizăm parcurile, avem foarte multe proiecte de făcut.


Împreună putem face lucruri frumoase pentru Călărași. Vrem să facem un Călărași modern, vrem să facem un județ modern”, a punctat edilul Marius Dulce.

MARIUS DULCE: OBIECTIVE PENTRU
DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN 2024

02 februarie 2024