ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Prezent joi, 8 februarie a.c., în cadrul conferinței de presă de la sediul Partidului

Social Democrat Călărași, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a vorbit despre investițiile realizate în cei trei ani de activitate.


Pe parcursul celor trei ani de la preluarea mandatului, social democratul Marius Dulce a încheiat contracte în valoare de 70 de milioane de euro, sumă cu care a dezvoltat municipiul Călărași.

Cartierele Mircea Vodă și Măgureni, strada Independenței, precum și Bulevardul 1 Mai au făcut subiectul investițiilor de 10 milioane de euro.


Fosta administrație a adus 40 de milioane de euro în opt ani, iar noi am încheiat contracte în valoare de 70 de milioane de euro în trei ani”, a declarat Marius Dulce, primarul Municipiului Călărași.


Administrația Dulce intenționează ca prin Programul Opertional Regional 2021-2027 să aducă 80 de milioane de euro, la Călărași.

MARIUS DULCE: PROIECTE DE 70
DE MILIOANE DE EURO ÎN TREI ANI

12 februarie 2024