ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

După lungi negocierii, liderii coaliției de guvernare au ajuns, în final, la un acord

în ceea ce privește comasarea alegerilor. Președinții celor două partide care formează în acest moment Executivul au anunțat ieri ca alegerile europarlamentare și cele locale se vor desfășoare în același timp, pe 9 iunie.


S-a stabilit comasarea alegerilor europarlamentare și locale, pentru data de 9 iunie, și, în același timp, participarea pe liste comune a PSD și PNL la alegerile europarlamentare.

Este o decizie matură, prin care, pe de-o parte, renunțăm la luptele politice în cadrul unei coaliții care funcționează bine pentru români, într-un an electoral 2024 greu.

Pe de alta, asigurăm legitimitate celor aleși în cele două scrutine, printr-o mai mare participare la vot.

În plus, prin comasare, ne asigurăm că extremismul sau conflictele de orgolii nu vor umbri progresul României, la care am muncit în ultimii ani.” transmite deputatul PSD Constantin Bîrcă.


Dorim să punem capăt conflictelor politice pentru a putea guverna corect în favoarea românilor care ne-au votat. Trebuie să guvernăm în pace în cel mai lung an electoral, motiv pentru care am decis comasarea și un parcurs electoral comun pentru partidele din Coaliție la alegerile europarlamentare. Cetățenii ne-au ales pentru a guverna și doar așa ne putem ocupa cu adevărat de problemele românilor.


Aflați într-un an electoral unic, luptele partidelor din Coaliție ar fi dus inevitabil la blocarea actului de guvernare pentru un an întreg. Ceea ce ar aduce efecte negative asupra dezvoltării sociale si economice și am fi ajuns în situația de a pierde de sub control economia, lupta cu deficitele, cu inflația.


Cu siguranță vor exista nemulțumiri de ambele părți, însă dacă nu am fi luat această decizie, a unui parteneriat politic cu PNL, miniștrii și liderii celor două partide ar fi dus certuri interminabile la televizor. Într-un final, decizia de a evita conflictele politice în favoarea românilor și a României va fi apreciată de către cetățenii care vor înțelege de ce a trebuit să procedăm astfel.” Notează pe pagina personală de socializare, senatorul PSD Nicușor Cionoiu.


Această decizie, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forte proprii, iar pentru alegerile parlamentare să existe o listă comună”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL) și al Senatului României.


Noi, în seara aceasta, în afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să știe, în primul rând, politici publice pentru cetățeni”, a adăugat și Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD) și prim-ministrul României.


Măsura comasării este privită cu ochi buni și de unii politicieni din Călărași.

Comasarea alegerilor va fi, pentru partidele care sunt astăzi la guvernare, un avantaj. Sperăm să scoatem un scor mai bun, fiind toate în același timp și mobilizarea să fie exemplară, să putem să eliminăm partidele extremiste din reprezentarea la nivel european”, a precizat Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași și al Consiliului Județean Călărași.


Strict politic, da, ne ajută mai mult această comsare. Pentru că e o discuție de foarte mult timp și, cu siguranță, eu zic că matematic și politic ne va ajuta foarte mult în alegeri”, a declarat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.


Totuși, sunt și politicieni locali care nu sunt de acord cu această comasare.

Au decis împreună cei de la PNL și PSD că România poate fi împărțită după bunul lor plac. Probabil unicul lor interes este să își conserve funcțiile și pozițiile și să guverneze împreună. Evident că ne dezavantajează. USR nu are atația primari”, a menționat Amelia Giurcan, președintele interimar al USR Călărași.


Comasarea alegerilor arată clar că cea mai importantă forță politică din Romănia este AUR. Dacă ei s-au unit pentru a ne învinge, este clar că suntem clar prima forță politică a țării. Cred că este o construcție menită să salveze fotoliile de președinte de partid”, a declarat Daniel Florea, coordonatorul Organizației Județene a Alianței pentru Unirea Românilor.


Premiul Marcel Ciolacu a anunțat că alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie.

COMASAREA ALEGERILOR
LOCALE ȘI EUROPARLAMENTARE

22 februarie 2024