ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Trei parohii din Călărași au solicitat sprijin financiar pentru derularea unor

proiecte, iar cererile lor au fost votate ieri în ședința Consiliului Local. Parohiile care au solicitat fonduri sunt Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Măgureni și Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Barbu Știrbei.

Proiectele de hotărâre privind alocarea unor ajutoare pentru aceste parohii au fost adoptate de consilierii locali, însă unii au fost nemulțumiți.


Dăm bani acolo, dar nu dăm bani la liceu, că plouă înăuntru, nu dăm bani să facem toalete profesorilor la Școala 1 și tot ce s-a mai cerut pe aici și s-a refuzat cu obstinație de atâta timp.

Dar cum cere parohia cutare 30.000 de lei, 25.000 de lei, 15.000 de lei imediat sărim, băgăm în buget și facem și hotărâre separată”, a declarat Costin Mirescu, consilier local USR.


Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Măgureni a solicitat 45.000 de lei, în timp ce Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Barbu Știrbei a cerut 100.000 de lei. În ambele cazuri, banii ar urma să fie utilizați pentru finalizarea lucrărilor de construire a unor case praznicale. De cealaltă parte, Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena a primit suma de 30.000 de lei, pentru renovarea exterioară a parohiei.


Eu am o rugăminte legat de aceste ajutoare pe care le dăm parohiilor. Am mai ridicat această problemă. Nu există documente justificative, măcar un deviz estimativ.

Pur și simplu votăm niște sume pe care dânșii le cer, dar nu justifică nimic”, a precizat Mariana Luca, consilier local PNL.


Voci din sală au precizat că există, însă, deviz pentru aceste solicitări. Sumele de bani cerute de parohi vor fi acordate din bugetul local, de la capitolul “Cultură, recreere și religie”.

TREI PAROHII AU PRIMIT SPRIJIN
FINANCIAR DE LA BUGETUL LOCAL

01 martie 2024