ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Buna Vestire, cunoscută și sub numele de Blagoveștenia în termeni

populari, marchează ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Mesia.

De-a lungul timpului, data la care s-a prăznuit Buna Vestire a variat, sărbătoarea fiind marcată pe 5 ianuarie în unele perioade, în ajunul Bobotezei sau pe 18 decembrie, cu o săptămână înainte de Nașterea Domnului.


În ziua Bunei Vestiri, vă trimit gânduri bune cu lumină și bucurie. Sper ca această sărbătoare să vă aducă în viață binecuvântare, pace și armonie.

Să rămâneți mereu ocrotiți și îndrumați de blândețea și înțelepciunea divină!” transmite deputatul PSD Constantin Bîrcă.


Această sărbătoare semnifică momentul în care Maica Domnului a fost informată că este însărcinată, iar după nouă luni s-a născut Iisus Hristos.


25 martie este o zi deosebit de importantă, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Este singura zi cu cruce roșie din luna martie și una dintre cele doar două zile din postul Paștelui în care credincioșii au dezlegare la pește.


Tradițiile asociate cu Buna Vestire includ obiceiul de a consuma pește, chiar și de către cei care nu țin post, considerându-se că această zi marchează începutul primăverii, fiind momentul când cucul începe să cânte și rândunelele se întorc.


În plus, există superstiții care sfătuiesc oamenii să evite certurile în această zi, pentru a evita necazurile în anul următor, să așeze pâine și sare pe pragul casei ca hrană pentru îngeri și să ardă lucruri de prisos pentru a marca un nou început.

BUNA VESTIRE – SĂRBĂTOARE
ORTODOXĂ IMPORTANTĂ

25 martie 2024