Astăzi, la Silistra, a avut loc o întâlnire de lucru importantă între autoritățile locale din
județul Călărași și cele din Bulgaria, în contextul colaborării bilaterale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport transfrontalier.
Tema centrală a discuțiilor a fost construirea unui pod peste Dunăre, care să lege direct orașele Călărași și Silistra. Proiectul este deopotrivă ambițios și necesar, cu un impact major asupra mobilității, economiei locale și relațiilor dintre cele două comunități.
La întâlnire au participat reprezentanți ai PSD Călărași, precum senatorul PSD Dana Mihai și reprezentanți ai primăriei și a Consiliului Județean Călărași.
Radko Vlaykov, ambasadorul Bulgariei în România, a reafirmat sprijinul constant pentru consolidarea cooperării între cele două țări și pentru inițiativele comune de dezvoltare regională.
Autoritățile locale implicate au transmis un mesaj clar: există voință politică, deschidere și disponibilitate pentru a face din acest proiect o prioritate. A fost agreat un calendar comun de acțiuni, menite să susțină la nivel instituțional demersurile necesare în relația cu guvernele de la București și Sofia, care dețin decizia finală.
Un pod peste Dunăre nu este doar o investiție în infrastructură. Este o investiție în viitorul celor două orașe, o punte reală între oameni care trăiesc de-
Ziua de astăzi marchează un moment de referință. S-
Construirea unui pod începe, simbolic, cu construirea unei înțelegeri. Iar azi, această înțelegere a fost conturată clar, cu încredere și viziune.
CĂLĂRAȘI ȘI SILISTRA ÎȘI DAU
MÂNA PENTRU DEZVOLTARE
04 iulie 2025