ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Ministerul Sănătății a anunțat o măsură semnificativă care va schimba modul în care

funcționează ambulatoriile de specialitate din cadrul spitalelor din România. Începând cu această lună, programul acestor unități va fi extins în două ture, permițând pacienților să beneficieze de consultații medicale până la ora 20:00.


Contrar temerilor legate de supraîncărcarea personalului medical, oficialii din Ministerul Sănătății precizează că medicii nu vor fi obligați să își dubleze programul de lucru. Activitatea va fi organizată prin rotație, astfel încât să existe o acoperire eficientă în cele două ture, fără a afecta sănătatea sau volumul de muncă al cadrelor medicale.


Dublăm programul de funcționare, nu și orele lucrate de fiecare medic. Activitatea se va desfășura în două ture, dar prin rotație, astfel încât să existe continuitate fără eforturi suplimentare nejustificate din partea personalului medical”, se arată în comunicatul ministerului.


Oficialii din sănătate spun că extinderea programului ambulatoriilor are trei obiective majore:


Avem o rețea de ambulatorii modernizate prin fonduri europene. Este momentul să le folosim la capacitate maximă, în beneficiul pacienților”, transmite Ministerul Sănătății.


Modul în care va fi organizată activitatea în teren depinde de echipa managerială a fiecărui spital, respectiv de șefii de secție, directorul medical și managerul unității. Acolo unde nu există încă personal suficient pentru acoperirea celor două ture, ambulatoriul va rămâne organizat într-o singură tură, însă autoritățile promit măsuri suplimentare pentru a extinde treptat accesul la servicii medicale în toată țara.


Documentul care reglementează aceste modificări se află în prezent în transparență decizională, urmând să fie adoptat oficial în perioada următoare. Ministerul încurajează colaborarea instituțională și implicarea tuturor actorilor din sistemul sanitar pentru a asigura succesul acestui demers.

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII EXTINDE
PROGRAMUL AMBULATORIILOR

10 iulie 2025