ÎNAPOI

ARHIVA STIRI240301- PRIMARUL COMUNEI CHIRNOGI, PREZENT ÎN BULGARIAAFLĂ MAI MULTE

În data de 29 februarie 2024 la invitația Ambasadei Republicii Bulgariei la București, edilul comunei Chirnogi a participat la o recepție organizată de aceasta, cu prilejul zilei naționale a Bulgariei. Totodată au avut loc scurte întrevederi cu Ambasadorul Republicii Bulgariei la București, căruia Ștefan Ion, primarul comunei Chirnogi i-a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul acestei zile din partea locuitorilor, comuna Chirnogi fiind înfrățită cu orașul Tutrakan din regiunea Silistra.

PRIMARUL COM. CHIRNOGI,
PREZENT ÎN BULGARIA

240302- FESTIVALUL “E ZIUA TA, FEMEIE”. ROMINA GINGAȘU, INVITATUL SPECIAL AL EVENIMENTULUI AFLĂ MAI MULTE

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 29 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 31 eligibile. Cele 29 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) au solicitat, în total, 4.640.000 de lei. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară.

FESTIVALUL
“E ZIUA TA, FEMEIE”

240301- TREI PAROHII DIN CĂLĂRAȘI AU PRIMIT SPRIJIN FINANCIAR DE LA BUGETUL LOCAL AFLĂ MAI MULTE

Trei parohii din Călărași au solicitat sprijin financiar pentru derularea unor proiecte, iar cererile lor au fost votate ieri în ședința Consiliului Local. Parohiile care au solicitat fonduri sunt Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Măgureni și Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Barbu Știrbei. Proiectele de hotărâre privind alocarea unor ajutoare pentru aceste parohii au fost adoptate de consilierii locali, însă unii au fost nemulțumiți.

SPRIJIN FINANCIAR
DE LA BUGETUL LOCAL

240304- ECOAQUA: CANALIZĂRILE NU SUNT COȘURI DE GUNOI – ARUNCĂ RESPONSABIL! AFLĂ MAI MULTE

Operatorul de apă Ecoaqua SA atrage atenția publicului asupra unei probleme deosebit de presante și nocive pentru mediu și sănătatea publică: aruncarea deșeurilor în canalizare. Cu toate că poate părea o practică inofensivă sau chiar comodă la prima vedere, aruncarea deșeurilor în sistemul de canalizare este o acțiune cu consecințe grave și durabile.

CANALIZĂRILE NU SUNT
 COȘURI DE GUNOI

240304- FITNESS CHALLENGE BRONZE LEVEL AFLĂ MAI MULTE

În acest weekend, pe 16 și 17 martie, se desfășoară mai mult de 10 olimpiade școlare la nivel județean, incluzând competiții precum Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză (scris), Biologia și Informatica. Acesta este primul weekend din anul 2024 cu mai multe olimpiade naționale școlare la fazele județene, iar regulile pentru descărcarea subiectelor și baremele pentru centrele de concurs din acest an sunt deja disponibile.

FITNESS CHALLENGE
BRONZE LEVEL

240304- ZIUA FEMEII, SĂRBĂTORITĂ DE DOAMNELE DIN ORGANIZAȚIA PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT CĂLĂRAȘI AFLĂ MAI MULTE

Vineri, 1 martie a.c., femeile social democrate din județul Călărași au sărbătorit în avans 8 martie. Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat, alături de Iulian Iacomi, președintele Organizației Partidului Social Democrat Lehliu-Gară, a organizat evenimentul dedicat, în principal, femeilor. Flori, muzică și o mulțime de premii. Așa poate fi descrisă atmosfera de vineri, 1 martie. Toate elementele necesare bunăstării doamnelor au fost luate în considerare de organizatorii petrecerii dedicate femeilor social democrate.

ZIUA FEMEII, SĂRBĂTORITĂ D
DOAMNELE DIN OFSD CĂLĂRAȘI

240308- ACȚIUNI ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT AFLĂ MAI MULTE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat acțiuni în unitățile de învăţământ și în zona adiacentă a acestora. Astfel, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat astăzi în teren, pentru menținerea ordinii şi siguranței publice și fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învățământ. Siguranţa în şcoli constituie o prioritate, fiecare unitate de învățământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

ACȚIUNI ÎN UNITĂȚILE
DE ÎNVĂŢĂMÂNT

240307- VERNISAJ MIOPIE ISTORICĂ, LA MUZEUL MUNICIPAL CĂLĂRAȘI AFLĂ MAI MULTE

În data de 16 martie 2024, începând cu ora 12:00 va avea loc  Vernisajul “Miopie Istorică”, artist Sever Petrovici-Popescu, la Muzeul Municipal Călărași (Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 305, Călărași). Muzeul Ororilor Comunismului în România alături de Muzeul Municipal Călărași are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei de artă contemporană a lui Sever Petrovici-Popescu, intitulată MIOPIE ISTORICA, proiect curatorial de Ioana Marinescu. Expoziția prezintă o serie de fotosculpturi, bazate pe o cercetare artistică privind episodul deportărilor din Bărăgan din 1951.

VERNISAJ, LA MUZEUL
MUNICIPAL CĂLĂRAȘI

240304- ZIUA FEMEII ȘI LANSAREA CANDIDATURII LUI FLORIN MINCIUNĂ AFLĂ MAI MULTE

Duminică, 3 martie a,c., femeile social democrate din comuna Mitreni au fost în centrul atenției. Florin Minciuna, președintele Partidului Social Democrat Mitreni, alături de Vasile Iliuță, a organizat o petrecere dedicată doamnelor și domnișoarelor. Mai mult, tot în cadrul evenimentului, Florin Minciună și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de edil al comunei Mitreni.

LANSAREA CANDIDATURII
LUI FLORIN MINCIUNĂ

240307- NOUTĂȚI PRIVIND PROGRAMELE GUVERNAMENTALE AFLĂ MAI MULTE

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat ieri, 5 martie 2024, demararea procesului de creditare a celor două programe guvernamentale, SudentInvest și Family Start. Conform comunicatului oficial, semnarea convenției dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Finanțelor și Fondul Român de Contragarantare face ca cele două programe să fie din nou la dispoziția studenților și tinerelor familiilor. Prin urmare, băncile cărora le-au fost repartizate plafoane de garantare disponibile în 2024 pot primi și analiza solicitările potențialilor beneficiari și să acorde de la caz la caz creditele dorite.

STUDENT INVEST
& FAMILY START

240306- ACT DE CARITATE ORGANIZAT DE VALTER DRAGNEA AFLĂ MAI MULTE

Valter Dragnea, alături de o parte din cetățenii comunei Alexandru Odobescu, s-au prezentat la sediul Centrului de Transfuzii Sanguine Călărași pentru a fi alături de un concetațean aflat în nevoie. Incepând cu primele ore ale dimineții, Valter Dragnea, candidatul pentru funcția de primar al comunei Alexandru Odobescu, împreună cu mai mulți localnici, a dat startul acțiunii.

ACT DE CARITATE ORGANIZAT
DE VALTER DRAGNEA

240307- OCTAVIAN GURLUI, CANDIDATUL PSD PENTRU PRIMĂRIA COMUNEI BELCIUGATELE AFLĂ MAI MULTE

Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat, a prezentat noul candidat pentru funcția de primar al comunei Belciugatele. Octavian Gurlui va candida din rândurile Partidului Social Democrat, chiar dacă fratele acestuia activează în cadrul Partidului Național Liberal de mai bine de două decenii.

O.GURLUI, CANDIDATUL
PSD ÎN BELCIUGATELE

240308- ACȚIUNI ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT AFLĂ MAI MULTE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat acțiuni în unitățile de învăţământ și în zona adiacentă a acestora. Astfel, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat astăzi în teren, pentru menținerea ordinii şi siguranței publice și fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învățământ. Siguranţa în şcoli constituie o prioritate, fiecare unitate de învățământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

ACȚIUNI ÎN UNITĂȚILE
DE ÎNVĂŢĂMÂNT

240307- VERNISAJ MIOPIE ISTORICĂ, LA MUZEUL MUNICIPAL CĂLĂRAȘI AFLĂ MAI MULTE

În data de 16 martie 2024, începând cu ora 12:00 va avea loc  Vernisajul “Miopie Istorică”, artist Sever Petrovici-Popescu, la Muzeul Municipal Călărași (Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 305, Călărași). Muzeul Ororilor Comunismului în România alături de Muzeul Municipal Călărași are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei de artă contemporană a lui Sever Petrovici-Popescu, intitulată MIOPIE ISTORICA, proiect curatorial de Ioana Marinescu. Expoziția prezintă o serie de fotosculpturi, bazate pe o cercetare artistică privind episodul deportărilor din Bărăgan din 1951.

VERNISAJ, LA MUZEUL
MUNICIPAL CĂLĂRAȘI

240308- PRIMARUL COMUNEI ALEXANDRU ODOBESCU, ALĂTURI DE COMUNITATE AFLĂ MAI MULTE

 Ziua Internațională a Femeii a fost prilej de sărbătoare pentru doamnele și domnișoarele din comuna Alexandru Odobescu. Peste 200 de femei au luat parte la evenimentul organizat de Primăria comunei Alexandru Odobescu. Flori, distracție și voie bună, așa poate fi descrisă atmosfera de astăzi din comuna Alexandru Odobescu. De la tinere domnișoare la bunici, toate femeile prezente s-au arătat încantate de inițiativa instituției publice.

PRIMARUL DIN AL.ODOBESCU,
ALĂTURI DE COMUNITATE

240309- AURAȘ CHIRIȚĂ, CANDIDATUL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT PENTRU PRIMĂRIA COMUNEI DOROBANȚU AFLĂ MAI MULTE

Timpul se scurge, iar alegerile sunt din ce în ce mai aproape. În prima zi din acest weekend, pe 9 martie, Partidul Social Democrat și-a desemnat candidatul pentru cursa electorală care ar putea aduce în localitatea Dorobanțu un primar PSD. Oficial, de astăzi, Auraș Chiriță, un tânăr fermier, este candidatul desemnat oficial în lupta pentru scrutinul din 9 iunie.

AURAȘ CHIRIȚĂ, CANDIDATUL PSD
LA PRIMĂRIA DOROBANȚU

240311- DOUĂ ZILE DE SĂRBĂTOARE PENTRU DOAMNELE DIN COMUNA CHIRNOGI AFLĂ MAI MULTE

Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită cum se cuvine în comuna Chirnogi. Sute de doamne și domnișoare au fost invitate la cele două evenimente organizate de Ștefan Ion, primarul comunei Chirnogi. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, peste 400 de femei au fost sărbătorite în localitatea Chirnogi. Numărul doamnelor și domnișoarelor sărbătorite a fost atât de mare, încât primarul comunei a organizat evenimente atât pe 8, cât si pe 9 martie.

SĂRBĂTOARE ÎN
COMUNA CHIRNOGI

240311- LAURA PETRE, CANDIDATUL PSD PENTRU PRIMĂRIA COMUNEI DICHISENI AFLĂ MAI MULTE

Timpul se scurge, iar alegerile sunt din ce în ce mai aproape. În comuna Dichiseni, weekend-ul s-a încheiat cu desemnarea candidatului pentru cursa electorală din iunie. Începând de ieri, Laura Petre, o persoană cu vechime în administrație, este candidatul desemnat oficial de către Partidul Social Democrat pentru scrutinul din 9 iunie.

LAURA PETRE, CANDIDATUL
PSD ÎN DICHISENI

240311- PRIMARUL MARIUS DULCE: „CEL MAI DEZAMĂGIT CĂLĂRĂȘEAN SUNT EU” AFLĂ MAI MULTE

Primarul Marius Dulce a postat, în această dimineață, un mesaj pe o rețea de socializare, în care a transmis că se simte „cel mai dezamăgit călărășean”. Postarea are atașată o fotografie din parcul din zona Jirlău, neinaugurat încă, în care se poate observa o băncuță vandalizată. Acest lucru a stârnit nemulțumirea edilului, care a precizat că Poliția Locală va aplica, începând de astăzi, amenzi usutătoare.

DULCE: “CEL MAI
DEZAMĂGIT SUNT EU”

240313- FINANȚARE PENTRU ÎNREGISTRAREA SISTEMATICĂ A IMOBILELOR AFLĂ MAI MULTE

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 29 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 31 eligibile. Cele 29 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) au solicitat, în total, 4.640.000 de lei. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară.

ÎNREGISTRAREA
IMOBILELOR

240313- RELUARE A LUCRĂRILOR LA PIAȚA CENTRALĂ, ÎN LINIE DREAPTĂ AFLĂ MAI MULTE

Consilierii locali ai municipiului Călărași s-au întrunit ieri, 12 martie, într-o ședință extraordinară convocată de îndată. Unul dintre proiectele adoptate în această ședință este cel privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice PT – rest de executat şi a indicatorilor tehnico-economici pentru investiţia „PT+ Execuţie Lucrări de amenajare Piaţa Unirii (Piaţa Centrală) – Rest de executat”.

RELUAREA LUCRĂRILOR
LA PIAȚA CENTRALĂ

240314- PROGRESE ÎN INFRASTRUCTURA COMUNEI INDEPENDENȚA AFLĂ MAI MULTE

Primarul Gabriel Rădulescu a făcut o declarație recentă despre starea lucrărilor la infrastructura comunei Independența, oferind informații actualizate despre proiectele în derulare și perspectivele pentru dezvoltarea localității. Împreună cu ing. Mircea Gheorghe, primarul Rădulescu a inspectat progresul lucrărilor la obiectivul canalizare din satul Independența și a confirmat că proiectul se desfășoară conform planului stabilit, reprezentând un pas important în îmbunătățirea infrastructurii locale.

PROGRESE ÎN INFRASTRUCTURA
COMUNEI INDEPENDENȚA

240316- MARATONUL OLIMPIADELOR ȘCOLARE LA NIVEL JUDEȚEAN AFLĂ MAI MULTE

În acest weekend, pe 16 și 17 martie, se desfășoară mai mult de 10 olimpiade școlare la nivel județean, incluzând competiții precum Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză (scris), Biologia și Informatica. Acesta este primul weekend din anul 2024 cu mai multe olimpiade naționale școlare la fazele județene, iar regulile pentru descărcarea subiectelor și baremele pentru centrele de concurs din acest an sunt deja disponibile.

MARATONUL
OLIMPIADELOR ȘCOLARE

240318- COMUNICAREA DINTRE CADRELE MEDICALE, PUSĂ PE PRIMUL LOC AFLĂ MAI MULTE

Evenimentul intitulat “Sănătatea prin VOI” și-a deschis “porțile”. Aproximativ 500 de cadre medicale și autorități locale au fost prezente la acțiunea inițiată de administratorul public al județului Călărași, Bogdan Mihai. Ora 16:00 a marcat deschiderea evenimentului dedicat comunicării cadrelor medicale din județul Călărași.

COMUNICAREA DINTRE CADRELE
MEDICALE, PE PRIMUL LOC

240320- REZULTAT NEAȘTEPTAT PENTRU AFC DUNĂREA CĂLĂRAȘI AFLĂ MAI MULTE

Rivalitatea a fost la ea acasă marți, 19 martie a.c. AFC Dunărea Călărași a jucat împotriva echipei conduse de Gheorghe Hagi, atmosfera de pe teren fiind resimțită și în tribune. Fanii înfocați au fost alături de echipele favorite în fiecare minut al meciului de pe Stadionul Municipal “Ion Comșa” din Călărași. AFC Dunărea Călărași le-a ținut piept cu succes celor jucătorilor de Farul Constanța. Aceștia au avut o misiune mai grea decât se așteptau cu cei de la Dunărea Călărași.

REZULTAT NEAȘTEPTAT
PENTRU AFC DUNĂREA

240321- PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL PENTRU ALIMENTELE DE BAZA VA FI EXTINSĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI AFLĂ MAI MULTE

În contextul unei inflații în creștere și a preocupărilor legate de impactul economic asupra cetățenilor, primul ministru Marcel Ciolacu a făcut o declarație importantă, susținând amendamentul depus în Parlament de PSD. Acest amendament propune prelungirea plafonării adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024, într-un efort de a oferi stabilitate și protecție consumatorilor.

PLAFONAREA
ADAOSULUI COMERCIAL

240321- ALIANȚA DREAPTA UNITĂ A ÎNCEPUT CAMPANIA DE STRÂNGERE DE SEMNĂTURI AFLĂ MAI MULTE

Alianța Dreapta Unită a început ieri campania de strângere de semnături la Călărași pentru alegerile din data de 9 iunie. Din această alianță fac parte partidele USR, PMP și Forța Dreptei. La acțiunea de ieri au participat mai mulți candidați, precum și liderii USR Călărași. „Noi, până pe 5 octombrie, avem de trimis la București 3.700 de semnături. Colegii din întreg județul se ocupă de acest lucru. Avem puncte aici, vom avea la sediul nostru din strada Eroilor nr. 29, avem la Oltenița un cort, vom avea la Lehliu și la Nana”, a declarat Amelia Giurcan, președinta interimară a USR Călărași.

CAMPANIE DE STRÂNGERE
DE SEMNĂTURI

240322- SENATORUL CIONOIU, DESPRE PLAFONAREA POLIȚELOR RCA AFLĂ MAI MULTE

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, susține propunerea pentru plafonarea prețului polițelor RCA prin intermediul ministrului PSD al Finanțelor, Adrian Câciu. Propunerea a fost făcută cu scopul de a reduce costurile pentru polițele RCA pentru românii care abia reușesc să facă față tuturor scumpirilor din ultima perioadă.

PLAFONAREA
POLIȚELOR RCA

240322- PRIMA REACȚIE A LUI VASILE ILIUȚĂ DUPĂ DESCINDERILE DNA DIN CĂLĂRAȘI: „AM ÎNCREDERE ÎN JUSTIȚIE” AFLĂ MAI MULTE

Președintele Consiliului Județean Călărași și al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, Vasile Iliuță, a reacționat, în urmă cu puțin timp, pe o rețea de socializare, referitor la perchezițiile care au avut loc ieri la Consiliul Județean Călărași, DGASPC Călărași și Spitalul Județean Călărași. Reamintim că procurorii DNA Constanța au descins ieri la aceste instituții într-un dosar de corupție, potrivit unor surse.

VASILE ILIUȚĂ:
“AM ÎNCREDERE ÎN JUSTIȚIE”

240322- RESPONSABILITATE ECOLOGICĂ: NU ABANDONAȚI MOLOZUL ÎN LOCURI NEPOTRIVITE AFLĂ MAI MULTE

Poliția Locală Călărași, prin Compartimentul de specialitate, Disciplina in Construcții, dorește să vă informeze, ca in următoarea perioadă, având în vedere condițiile meteo favorabile, încep și lucrările de construcții pe raza municipiului. De aceea, va rugam sa aveți în vedere, pentru lucrări de renovare ușoare, care se încadrează pe Art 11 din LG 50 / 1991, aveți obligația să încheiați un contract cu firma specializată pentru gestionarea deșeurilor rezultate din construcții, IRIDEX SRL, pentru a va procura un container special pentru molozul rezultat.

ABANDONAREA MOLOZULUI
ÎN LOCURI NEPOTRIVITE

240325- BUNA VESTIRE – O SĂRBĂTOARE IMPORTANTĂ ÎN CALENDARUL ORTODOX AFLĂ MAI MULTE

Buna Vestire, cunoscută și sub numele de Blagoveștenia în termeni populari, marchează ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Mesia. De-a lungul timpului, data la care s-a prăznuit Buna Vestire a variat, sărbătoarea fiind marcată pe 5 ianuarie în unele perioade, în ajunul Bobotezei sau pe 18 decembrie, cu o săptămână înainte de Nașterea Domnului.

BUNA VESTIRE –
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ

240325- ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE – 25 MARTIE AFLĂ MAI MULTE

Ziua Poliției Române se sărbătorește de Poliția Română pe data de 25 martie în fiecare an pe teritoriul României. Această dată a fost aleasă drept simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

ZIUA POLIȚIEI
ROMÂNE

240329- PLAFONAREA COSTURILOR PRIVIND ENERGIA ȘI GAZELE AFLĂ MAI MULTE

Joi, 28 martie a.c., în cadrul ședinței de guvern, autoritățile au stabilit menținerea mecanismului de plafonare a costurilor privind energia și gazele naturale până în primăvara anului viitor. Astfel,  populația și companiile, în calitate de consumatori finali, vor rămâne în continuare protejați față de volatilitatea de pe piața energiei și a gazelor naturale.

PLAFONAREA COSTURILOR
CU ENERGIA ȘI GAZELE

Romina Gingașu, invitat la Biblioteca Județeană

240302- FESTIVALUL “E ZIUA TA, FEMEIE”. ROMINA GINGAȘU, INVITATUL SPECIAL AL EVENIMENTULUI

AUR alături de doamne și domnișoare de marțișor

240301- AUR, ALĂTURI DE DOAMNE ȘI DOMNIȘOARE DE MĂRȚIȘOR